Monthly Archive:: April 2017

5 sfaturi despre citit. De ce si cum sa o faci

Chiar dacă ai 20 și ceva de ani, trebuie să recunoști că încă mai aștepți ca cineva să te împingă de la spate în diferite situații. În ceea ce privește cititul, dacă nu ai fost pasionat de mic, odată cu vârsta devine din ce în ce mai greu să te apuci. Cititul este aproape vital,

Cum sa vorbesti cu copilul tau despre jocurile pe pc

Nu de puține ori, am auzit părinți frustrați de copiii lor pentru simplul fapt că odraslele își petrec prea mult timp în fața calculatorului jucând tot felul de jocuri care la prima vedere pot părea stupide, fără sens, sau poate prea violente. După o perioadă, majoritatea acestora reacționează impulsiv, fie prin interzicandu-le accesul la calculator, fie

Jocul la orice varsta: Comunicare. Relaxare. Competitie. Tinerete.

Unii inteleg ca a fi matur inseamna sa fii serios, sobru, iar glumele, umorul, jocul reprezinta pentru ei superficialitate si naivitate. Altii, foarte interesati de propria imagine, incep sa se controleze foarte mult, sa se autocenzureze. Ei nu mai pot fi relaxati, nu mai pot glumi si nici nu-i inteleg pe cei care obisnuiesc sa

4 sfaturi despre cum sa te joci cu copilul tau

Cel mai important lucru din viata copilului tau este joaca. Aceasta este la fel de importanta pentru dansul precum este mancarea si somnul. Prin intermediul jocului copilul afla noi lucruri despre lumea pe care-l inconjoara si prin care ii este in permanenta confirmata dragostea de care este inconjurat acesta. Inca din clipa in care bebe

La ce foloseste contabilitatea si cum a aparut?

Desi nu pare un domeniu cu o vechime prea mare, contabilitatea a aparut de foarte mult timp, astazi devenind una dintre stiintele fara de care o firma nu poate exista. Istoricii afirma ca desenele gasite in pesteri nu erau altceva decat forme incipiente ale tinerii socotelilor: cate animale au fost prinse, cate piei au fost